Activitățile Asociației de Filologie și Hermeneutică Biblică din România (AFHBR)

 

Pentru îndeplinirea misiunii sale, Asociaţia va sprijini desfăşurarea următoarelor activităţi:

a) susţinerea demersurilor ştiinţifice de cercetare a tuturor surselor edite şi inedite (manuscrise, cărţi liturgice etc.) care documentează geneza şi proliferarea tradiţiei biblice româneşti;

b) conceperea şi realizarea unor instrumente de lucru colective (lucrări de sinteză, enciclopedii, dicţionare tematice, ediţii moderne ale principalelor versiuni ale Bibliei în limba română, lexicoane, concordanţe, monografii pe teme de traductologie biblică, stilistică, istorie a receptării şi a circulaţiei textelor biblice, bibliografii etc.) necesare în contextul cultural local şi internaţional;

c) valorificarea rezultatelor cercetării prin publicarea de lucrări ştiinţifice, reviste, broşuri şi colecţii de carte, a unor portaluri electronice, manuale, dar şi a altor lucrări în domeniu, în limba română şi în principalele limbi de circulaţie internaţională, difuzate în format tipărit şi/sau electronic; fondurile astfel obţinute vor fi utilizate exclusiv pentru indeplinirea scopurilor şi obiectivelor Asociaţiei, conform prevederilor legale;

d) iniţierea, stabilirea, dezvoltarea şi susţinerea de raporturi de colaborare şi cooperare cu diferite universităţi acreditate în România şi peste hotare, cu asociaţii profesionale, precum şi cu alte instituţii academice, institute şi centre de cercetare, locale şi internaţionale, care au un obiect de studiu de interes comun;

e) constituirea prin achiziţii proprii, schimburi şi donaţii, a unei biblioteci privind istoria tradiţiei biblice în spaţiul european, nord-american şi asiatic;

f) organizarea de seminarii, congrese, colocvii, mese rotunde, şcoli de vară, conferinţe şi dezbateri, naţionale şi internaţionale;

g) acordarea unui număr de burse cu scopul stimulării cercetării în domeniul filologiei şi al hermeneuticii biblice;

h) oferirea de consultanţă şi expertiză calificată la solicitarea unor structuri publice sau private, în domeniile care ţin de competenţa Asociaţiei;

    i) publicarea unui raport final anual, care va sintetiza rezultatele principale ale cercetărilor Asociaţiei.

 

Ne puteți găsi și pe Facebook apăsând aici.

Contact

AFHBR Aleea Pedagogică, nr. 2, Bl. B, Et. VI, Ap. 15, jud. Iaşi, cod 700506 mioaradragomir_2006@yahoo.com